Avocat

 

Diana este avocat din anul 2008, membru al Baroului Ilfov, cu drept de a pleda la toate instanțele din România.

Activitate profesională:

În decursul timpului, Diana și-a câștigat reputația unui avocat care cunoaște modul prin care își poate folosi abilitățile și cunoștințele juridice pentru obținerea celor mai de succes rezultate pentru clienții săi.

Indiferent de problemă, ea furnizează soluții inovative, inteligente și eficiente pentru clienții români și străini, protejând interesele acestora atât în probleme de natură civilă cât și comercială.

Specializată în domeniul „real estate” cu o experiență de peste 9 ani, Diana se implică într-o diversificată arie de spețe, incluzând dar fără a se limita la, analiza, negocierea și redactarea actelor necesare privind tranzacțiile imobiliare, redactarea și revizuirea contractelor de închiriere, negocierea privind situațiile de evacuare și eliberare a spațiilor, consultanță privind întocmirea și derularea proiectelor complexe de real estate sau a parcurilor rezidențiale, precum și orice alte aspecte legate de cadastru și intabulare.

 Studii:

Este licențiată în Drept a Facultății de Drept din cadrul Universității Româno-Americane (2005) și în economie a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Vest Timișoara, Secția Tranzacții Internaționale (1999).

A promovat examenul de definitivat în profesia de avocat în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA).

Este traducător autorizat de limba engleză juridică, colaborând în acest sens și cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Limbi străine: engleza.

Acest website foloseste cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptare a politicii de utilizare a cookies.